LIVE


 

PROGRAM ETAPA 2/SCHEDULE 2ND ROUND – FLUTE

PROGRAM ETAPA 2/SCHEDULE 2ND ROUND – CLARINET

[RO] [EN]

CLUJ INTERNATIONAL MUSIC COMPETITION 2019:
O PARTITURĂ CLUJEANĂ CU MUZICĂ, EMOȚII ȘI ENERGIE PENTRU FLAUT ȘI CLARINET

Între 7 și 14 iulie 2019 concursul internațional de flaut și clarinet revine la Cluj, de data aceasta cu un nou nume, dar cu aceeași energie și o participare internațională mai mare ca oricând.
Concursul de interpretare muzicală CLUJ INTERNATIONAL MUSIC COMPETITION 2019 este o continuare sub un nou nume şi cu o nouă imagine a Concursului Internaţional de Muzică „Gheorghe Dima”, organizat la Cluj pentru perechi de instrumente de suflat de către Asociaţia Culturală „Notes&Ties” în 2015 şi 2017 şi de către aceeaşi echipă de organizare în cadrul Academiei de Muzică “Gheorghe Dima” în 2011 şi 2013.

Concursul pentru flaut și clarinet de la Cluj a devenit un punct de referință pentru muzicieni de pe întreg globul și este unul dintre cele mai importante concursuri muzicale din lume. Prima ediție cu acest nume a concursului aşteaptă un număr-record de interpreți din întreaga lume la cele două secţiuni – flaut şi clarinet. Peste 200 de tineri instrumentiști din 40 de țări și-au anunțat participarea.

Membrii celor două jurii sunt, la rândul lor, tineri muzicieni de excepție, colegi de generație ai participanților și interpreți activi, admirați în întreaga lume: Seiya Ueno (Japonia – unul dintre cei mai importanţi flautişti ai lumii), Sebastian Jacot (Elveţia – prim-flautist în Gewandhaus Leipzig), Loïc Schneider (Franţa – membru al orchestrei Suisse Romande), Irina Stachinskaya (Rusia – solistă celebră şi fostă membră a Filarmonicii din Moscova), Alexis Roman (Franța – prim-flautist în Jyväskylä Sinfonia, Finlanda), Eduard Belmar (Spania – flaut solo în Orchestra din Frankfurt), Virgile Aragau (Franţa – prim-flautist în Orchestra Filarmonică a Operei din Marsilia), Carlos Ferreira (Portugalia – prim-clarinetist în Orchestre National de Lille), Giovanni Punzi (Italia – prim-clarinetist în Filarmonica din Copenhaga), Sergey Eletskyi (Rusia – prim-clarinetist în Orchestra Naţională a Rusiei), Tibor Reman (România/Germania – prim-clarinetist în Staatskapelle Berlin), Damien Bachmann (Elveţia – prim-clarinetist în CHAARTS Chamber Artists Lausanne), Sérgio Fernandes Pires (Portugalia – prim-clarinetist în Musikkollegium Winterthur), Han Kim (Coreea de Sud – prim-clarinetist în Orchestra Simfonică Radio a Finlandei) şi Răzvan Poptean (România – clarinetist în Orchestra Filarmonicii de Stat „Transilvania”).
Competiția pentru cele două secțiuni se va desfășura în paralel în studioul de concerte al Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” (flaut) și în Auditorium Maximum al Universității „Babeș Bolyai” (clarinet). Accesul la etapele concursului este liber, nu doar pentru publicul din Cluj-Napoca, ci și pentru oricine va dori să urmărească transmisiunea live online pe livestreamromania.ro sau pe Facebook.

Iubitorii de flaut și clarinet sunt bineveniți la expozițiile de instrumente și accesorii prezentate de Buffet Crampon, Powell Flutes și magazinul Aperto. Vor fi prezentate colecții de flaute Powell, alături de o selecție fantastică de clarinete Buffet Crampon. Tinerii flautiști și clarinetiști din liceele din regiune au fost invitați să urmărească etapele concursului și cursurile de măiestrie.
Pe lângă competiția propriu-zisă, concurenții vor putea participa la valoroase cursuri de măiestrie instrumentale cu membrii juriului, iar publicul clujean se va putea bucura de două concerte excepționale cu Orchestra Filarmonicii de Stat „Transilvania”, sub bagheta dirijorului Tiberiu Soare. Primul dintre acestea, în data de 7 iulie de la ora 20, va fi o demonstrație de forță a unora dintre cei mai strălucitori tineri flautiști și clarinetiști ai momentului: membrii juriului. Duminică, 14 iulie, la ora 20, va fi rândul laureaților concursului să își demonstreze măiestria cu cele două concerte de W. A. Mozart: Concertul pentru flaut în Sol major KV 313 și Concertul pentru clarinet în La major KV 622.
Organizator: Asociația Culturală „Notes&Ties”
Co-organizator: Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca
Proiect cultural co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitea beneficiarului finanțării
Proiect realizat cu sprijinul Consiliului Județean Cluj
Suntem recunoscători sponsorilor și partenerilor noștri: Buffet Crampon, Powell Flutes – parteneri principali, Bam Cases, Wiener Flötenwerkstatt, Vandoren, Silverstein Works, Magazinul Aperto, Filarmonica de Stat „Transilvania” din Cluj-Napoca, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, Sicast, Societatea Română Mozart, Grand Hotel Napoca, Luca Prest, restaurantul Due Fratelli, restaurantul Le Petit Paris, Stories by /form, Olivo Coffee Roasters

Parteneri media: Cluj.com, cluj.media, EBS Radio, Făclia de Cluj, ilikecluj.ro, Radio Clasic, Radio Domeldo, Radio România Muzical, Radio Cluj
www.notesandties.ro

Back to homepage